duminică, 25 decembrie 2011

Craciun fericit!

A venit iar Craciunul! E timpul sa ne bucuram!

Imi amintesc cu nostalgie si emotie cum era Craciunul cand eram copil, cum asteptam cu inima cat un purice sa vad daca Mosul va veni si la mine. Credeam in Mos Craciun si regretam fiecare mica prostioara pe care o facusem pentru ca imi era frica ca nu va veni. Dar venea si era o bucurie fara margini, indiferent ce cadou imi aducea. Eram fericita, vedeam lumea prin ochi de copil si lumea era ca in povesti... Mi-as dori ca macar pentru o clipa sa mai vad lumea cum o vedeam atunci, sa mai traiesc emotiile de atunci... Acum, cand am crescut si viata m-a prins in vartejul ei, parca nu mai stiu sa ma bucur cum o faceam cand eram mica. Acum am probleme, griji, care nu dispar ca prin magie in seara de Craciun, dar incerc sa le uit macar acum... Am primit colindatori si acum stau si privesc la bradul impodobit ascultand colinde... Si visez... visez la un Craciun ca cel din copilarie... Stiu insa ca nu voi mai fi vreodata copil asa ca, sper ca voi retrai Craciunul din copilarie cand voi avea eu copii si bucuria lor va fi si a mea...


Imi doresc ca aceste sarbatori sa ne aduca in suflete mai multa iubire si sa pastram spiritul Craciunului in fiecare zi din an! Sa fim mai buni cu cei de langa noi, pentru ca si Dumnezeu este bun cu noi!

Craciun fericit! Sa va aduca Mosu' tot ce va doriti in aceasta noapte sfanta!







Doua cantece de suflet, din suflet!

vineri, 23 decembrie 2011

E vremea colindelor...

Si iata ca mai e doar o zi pana la Craciun...
Maine e ziua de Ajun, ziua cea mai asteptata deopotriva de cei mici si cei mari. Sunt acasa, in soba arde focul si ascult colinde in timp ce fac ultimele pregatiri de sarbatoare.

Abia asteptam sa ajung acasa, sa aud cum imi scartie zapada sub picioare si sa simt miros de iarna... Mi-am dorit zapada de Craciun si mi s-a implinit visul. Imi doresc sa am un Craciun linistit langa cei dragi, chiar daca unii vor fi aproape doar cu sufletul...
In sunet de colinda, sa traim cu totii bucuria Nasterii pruncului Iisus...


Am multe colinde si cantece de Craciun dragi si mi-a fost greu sa aleg dintre ele cateva pe care sa le impart cu voi... Dar le-am ales pe cele mai dragi, pe care le canta asa frumos un mare artist care vine in fiecare an de departe sa ne aduca in dar cele mai frumoase colinde romanesti: Stefan Hrusca.








miercuri, 21 decembrie 2011

Mai e putin...

Mai e putin si Craciunul va sosi... Maine seara voi dormi in patul meu... Acasa ma asteapta zapada mult visata si abia astept sa ajung. Incerc sa ma bucur de atmosfera de sarbatoare si sa uit de griji si de probleme... Toti ar trebui sa facem asta si sa incercam sa fim mai buni, mai generosi, mai toleranti si sa daruim iubire celor din jur, pentru ca, daruind vom dobandi...


Va invit sa va delectati cu doua melodii foarte dragi mie, care sa va poarte pe acordurile lor intr-o atmosfera de vis...





luni, 19 decembrie 2011

Let it snow!

Daca scrii "let it snow" pe Google se intampla ceva frumos:d. Eu am scris si m-am bucurat ca un copil... Dar mai mult m-as bucura daca ar ninge, daca m-as trezi dimineata si m-as uita pe geam, parandu-mi-se ca visez, pentru ca afara ar fi totul alb... Abia astept sa ninga deoarece, pentru mine, un Craciun fara zapada nu e Craciun... Nu imi ramane decat sa imi doresc, sa visez, sa sper ca se va intampla si sa merg la somn, pentru ca in vis orice e posibil, chiar si sa ninga...

Pana la somn, mai ascult muzica, si va las sa va delectati cu o frumoasa melodie de iarna, care se potriveste foarte bine acum... E ca o ruga catre divinitate sa ne trimita cativa fulgi in dar de Craciun...


sâmbătă, 17 decembrie 2011

All I want for Christmas...

Nu vreau multe de Craciun... Nu vreau cadouri mari sau lucruri materiale... Vreau doar sa fiu langa oameni dragi, sa simt caldura familiei si a prietenilor, sa daruiesc si sa primesc zambete si cuvinte frumoase... So: All I want for Christmas is YOU!


Si mai vreau un lucru... Vreau un Craciun alb! Vreau sa fie zapada ca in copilarie, vreau Craciunul din copilarie...







joi, 15 decembrie 2011

Sublim!

Ieri a fost una din cele mai grele dar si mai fericite zile din viata mea... Despre momentele grele nu voi spune nimic, deja au trecut si in plus, momentele de fericire le-au surclasat.

Deci voi povesti despre motivele mele de bucurie... Am avut minunata ocazie sa merg la un concert despre care am aflat cu o seara inainte... Din prima clipa am zis ca eu voi merge, chiar daca asta insemna sa chiulesc de la facultate. Pana la urma universul a complotat in favoarea mea astfel incat nici nu am fost nevoita sa chiulesc pentru ca nu s-au mai tinut respectivele ore de curs.
Asa ca, impreuna cu un prieten bun am urcat dealul Copoului pana la Agronomie, avand certitudinea ca vom avea parte de o seara de neuitat... Si asa a si fost. Ati ghicit! Am fost la concertul Paulei Seling... A fost pur si simplu perfect! Pur si simplu sublim!

Am mai fost la concerte, am mai cunoscut artisti, dar nu am fost niciodata mai impresionata ca la acesta. Pentru doua ore am simtit ca sunt in rai si canta ingeri... Stiam ca Paula este o artista cu un talent exceptional si cu o personalitate aparte. Dar ascultand-o cantand pe viu, la cativa pasi de mine, pur si simplu mi s-a parut cu mult mai mult de atat( nu este grad de comparatie pentru a exprima cat este de extraordinara).


O voce incredibil de calda si de frumoasa, care intr-adevar pare ca e din lumea ingerilor a incantat publicul care nu mai contenea cu aplauzele... Aplaudam si simteam dorinta de a putea face mai mult pentru a-mi exprima admiratia si recunostinta pentru clipele minunate. Dar mai mult decat aplauze nu puteam sa ii ofer acestei artiste si femei cu adevarat exceptionala... Si nici nu cred ca vroia mai mult.. Un artist adevarat este cel mai fericit cand primeste aplauze si cand publicul canta cu el. Si Paula este un artist adevarat, care pe langa talentul de necontestat are o sensibilitate si un caracter demne de toata lauda. Inainte de a fi artist, ea este un om minunat, cu o modestie si cu un mare respect pentru public, dand autografe si zambindu-le cald tuturor celor care si-au dorit, pana la ultimul om. Un om frumos, atat la suflet cat si la infatisare, avand o frumusete aparte, de invidiat, care se distinge prin simplitate si naturalete ce o fac de neegalat.

Scriu aceste randuri cu emotie, aceeasi emotie pe care am avut-o cand am mers si am facut o poza si am luat un autograf pe un cd cu colinde ,cantate impecabil de catre artista, un cd pe care sa i-l fac cadou mamei de Craciun, sa se simta mai aproape de casa...

Am ascultat la concert melodii foarte dragi mie, unele din ele fiind melodiile mele cele mai de suflet care mi-au alinat uneori sufletul in momente grele..."Timpul", "Promit", "A mai trecut un an..." sunt doar cateva dintre ele, despre care am mai scris randuri pe aici... Nu mai zic de colinde care m-au facut sa imi apara lacrimi in ochi, dar nu de tristete, ci de bucurie,de emotie, de drag... Paula a cantat colinde dragi mie, colindele copilariei mele, pe care le-am invatat o data cu primele cuvinte , de la mama si bunica si pe care le aveam scrise intr-o veche carte de rugaciuni pentru copii care mi-a fost primul abecedar, de unde am invatat sa citesc cand eram foarte mica. Ii multumesc Paulei pentru acest dar minunat de Craciun,pentru clipele acestea frumoase, pentru amintirile pe care mi le-a trezit si pentru ca mi-a dat o lectie de viata, pe care o voi exprima prin cuvintele: "A fi domn e o-intamplare, a fi om e lucru mare" .

Nu voi uita si de invitatul special al Paulei, cel care, alaturi de ea, ne-a facut mandri ca suntem romani in urma cu doi ani la concursul Eurovision. Acesta este Ovi, despre care pot spune doar ca este foarte talentat si la fel ca Paula, un artist desavarsit.


Inchei cu speranta ca voi mai avea ocazia sa traiesc asemenea clipe frumoase si pentru ca deja se apropie Craciunul, vreau sa continui sa postez in aceasta perioada cateva colinde si cantece de sezon, cele mai dragi mie. Sper sa va placa si sa va molipsiti de celebrul spirit al Craciunului pe care sa il pastrati mereu...


Incep aceasta serie de postari cum atlfel ,decat cu o colinda a Paulei... Si pentru ca Paula si Ovi si-au incheiat prestatia exceptionala de pe scena cantand melodia " Simply the best" in aplauzele publicului iesean caruia i-au dedicat-o, voi posta si eu aceasta melodie dedicand-o din suflet Paulei si lui Ovi. Sunteti cei mai buni!






marți, 13 decembrie 2011

Somethin' stupid

Ma infioara cand aud despre oameni care si-au pus capat zilelor, indiferent de motiv... Oricat de grea ar fi viata asta, cred ca e cel mai frumos dar pe care l-am primit de la Dumnezeu si trebuie sa stim sa pretuim fiecare clipa care ne e data sa o traim pe acest pamant. Nu avem dreptul sa ne luam viata pentru ca viata nici macar  nu ne apartine,  ne-a fost daruita si numai Dumnezeu poate decide cand se va sfarsi. E cea mai mare dovada de egoism si lasitate sa ne luam propria viata fara sa ne gandim la suferinta celor dragi, la consecintele acestei fapte si la faptul ca este cel mai mare pacat, ce nu are iertare...

Ma intristeaza sa scriu despre asta, dar e un fenomen prezent in vietile noastre si ar trebui sa luptam toti impotriva lui... E foarte importanta sanatatea trupului, dar mai importanta e sanatatea sufletului si a mintii si trebuie sa avem grija de aceasta.

Oricat de greu vi s-ar parea uneori sa treceti printr-o suferinta, o durere, sa fie departe de voi gandurile de a va incheia viata...  Viata este cel mai de pret dar primit de la Dumnezeu, iubiti-o si nu o irositi!


P.S.: Am scris aceste randuri pentru ca, din pacate, a mai plecat dintre noi o artista, o voce minunata ale carei melodii m-au incantat cand eram mica si nu pierdeam nicio emisiune Scoala Vedetelor. Fie ca sufletul ei sa isi gaseasca pacea...

Ne mai ramane muzica si amintirea celei ce a fost Mălina...


duminică, 11 decembrie 2011

13 randuri pentru viata...

Am gasit cateva sfaturi pentru a avea o viata fericita , date de un om care a inteles puterea cuvintelor, scriitorul Gabriel Garcia Marquez. Le mai vazusem separat, dar adunate formeaza o adevarata opera de arta, sunt randuri esentiale pentru fiecare din noi, de care ar trebui sa tinem cont pentru a avea o viata mai frumoasa.
Cititi si luati aminte!

1."Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine"

2."Nu merita sa plangi pentru nimeni iar cei care merita, nu te vor face sa plangi."

3."Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu inseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa."

4."Un prieten adevarat, te prinde de mana si-ti atinge inima"

5 "Cea mai stranie forma de a indeparta pe cineva, este a sta langa el si a sti ca nu-l vei putea avea niciodata"

6."Nu inceta niciodata sa zambesti, nici chiar atunci cand esti trist,pentru ca nu se stie cine se poate indragosti de zambetul tau."

7."Poate ca pentru lume esti doar o singura persoana, dar pentru o anumita persoana esti intreaga lume"

8."Nu iti petrece timpul cu cineva care nu e dispus sa si-l petreaca cu tine."

9."Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite, inainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca atunci cand o vei cunoaste, in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator."

10."Nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut."

11."Vor exista mereu oameni care te vor rani, asa ca trebuie sa-ti pastrezi increderea si doar sa ai grija in cine ai incredere si a doua oara."

12."Cauta sa devii un om mai bun si asigura-te ca stii cine esti tu, inainte de a cunoaste pe cineva si de a astepta ca acea persoana sa stie cine esti tu."

13."Nu te agita atat, lucururile cele mai bune se petrec cand le astepti mai putin"



Si nu uita: Tot ceea ce se intampla in viata are un scop si un sens chiar daca uneori nu pare!




P.S.: M-a inspirat pentru aceasta postare un filmulet foarte frumos , pe care va invit sa il vedeti daca va este lene sa cititi , cum mai stiu eu cateva persoane:d.

marți, 6 decembrie 2011

Decembrie...

Si uite ca ne vine sau nu sa credem, e decembrie iar... E luna bucuriei, a cadourilor, a colindelor, a copilului din fiecare din noi... Mereu cand vine luna decembrie in sufletul meu e un amestec de bucurie si nostalgie: bucuria de a primi si darui si nostalgia dupa copilarie si lunile decembrie de atunci...
Imi doresc sa fie o luna frumoasa, sa pot darui zambete tuturor si cadouri celor dragi, sa fiu inconjurata de oamenii la care tin cel mai mult si sa fie un pic mai bine pentru toti macar in luna aceasta...

O luna plina de bucurii sa aveti!

Va invit sa intrati in atmosfera ascultand o frumoasa melodie de sezon!


joi, 1 decembrie 2011

"Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie? "

La zi de mare sarbatoare pentru romani, o zi care ma umple mereu de emotie si de mandrie , vin si eu cu o urare:
La multi ani, tara frumoasa! La multi ani,  Romania! La multi ani , romani de pretutindeni!

Oricat de greu ne-ar fi traiul , sangele nu se face apa niciodata si trebuie sa ne iubim tara in care am vazut lumina zilei, in care am rostit primele cuvinte in limba cea mai frumoasa si armonioasa, in care am invatat a fi oameni, in care ne sunt parintii, fratii, bunicii, prietenii, in care ne simtim acasa in orice loc. Poate par vorbe mari, dar eu iubesc Romania pentru ca Romania e acasa . Si imi doresc sa vina ziua cand nu imi voi mai dori sa plec din tara pentru a realiza ceva in viata, pentru ca noi romanii vom reusi sa facem ceva pentru tara noastra, pentru a avea gloria si prosperitatea dintr-un trecut poate prea indepartat . Pentru ca, oricat am crede ca e mai bine departe de tara noastra, ne vom da seama ca nicaieri nu e mai bine ca acasa chiar daca nu suntem cei mai bogati material. Romania este cea mai bogata tara daca s-ar contabiliza bogatiile naturale, culturale si spirituale pe care le are in vistierie.

Nu uita ca esti roman si ca depinde si de tine Romania de maine!