marți, 15 ianuarie 2013

Chipul de pe cartea veche ...


       În primul rând, pentru că e prima dată când scriu gânduri printre rânduri anul acesta vreau să urez tuturor un an 2013 plin de împliniri !
     
       Nu prea îmi mai ajunge timpul să mai scriu pe aici , dar am ales să îmi fac puţin timp şi să scriu azi pentru a marca o zi specială pentru mine. De mică mi-a plăcut să citesc şi practic devoram orice carte îmi pica în mână. Iar printre primele cărţi pe care le-am găsit pe acasă s-a numărat o carte specială , care mi-a fost şi îmi este foarte dragă. Era o carte veche, cu coperţile îngălbenite de vreme... o carte groasă cu un chip frumos  pe copertă . Era chipul poetului pe care l-am îndrăgit şi căruia i-am citit cu nesaţ poeziile chiar dacă nu înţelegeam mare lucru mică fiind. Era chipul poetului   "nepereche" , Mihai Eminescu. Apoi , când am ajuns la şcoală am avut dascăli care mi-au cultivat  plăcerea de a citi şi mai ales de a citi din scrierile eminesciene , astfel încât nu a trecut zi de 15 ianuarie fără  a-l omagia pe poet. Chiar şi simplul gest de a citi sau recita o poezie a sa era  părea ceva măreţ pentru copilul ce am fost... Aşa că nu am uitat niciodată de această zi şi chiar dacă am crescut am păstrat vie plăcerea de a citi aceste poezii şi am păstrat în memorie şi în suflet unele din ele.

       Îmi place să cred că mai sunt destui oameni cu mult respect pentru cultură şi pentru oamenii şi operele de valoare şi care vor aprecia rândurile mele... Iar pentru cei mai critici, dedic o poezie foarte sugestivă a marelui poet , pe care o veţi regăsi câteva rânduri mai jos. Şi voi încheia această postare cu o poezia mea preferată : " Glossă "  . Am avea fiecare dintre noi multe de învăţat din aceste versuri... Iar cel mai frumos omagiu pe care i-l pot aduce poetului este un simplu " Mulţumesc! " ...



Criticilor mei

Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?

Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu aï de spus.


Glossă 

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
A apărut o eroare în acest obiect gadget