Îmi iubesc ţara şi sunt mândră că m-am născut româncă şi am crescut în România. Ar fi frumos ca românii să fie mereu mândri de naţionalitatea lor şi să aiba respect pentru ţara lor, nu doar de ziua naţională. Stă doar în puterea noastră viitorul acestei ţări şi trebuie să "luptăm " pentru a ne păstra identitatea noastră naţională şi a oferi urmaşilor noştri ţara frumoasă şi prosperă pe care ne-o dorim şi pentru noi .
Dacă voi pleca vreodată departe de ţară sunt sigură că dorul de casă mă va însoţi şi mă voi întoarce mereu cu drag în ţara care mi-a oferit şansa de a creşte şi a deveni " om mare " aşa cum visam când eram mică . Poate nu e perfect la noi în ţară, dar decât să ne plângem, mai bine ar fi să ne gândim ce facem noi pentru ţară , nu ce face ea pentru noi... Dumnezeu ne-a dat şansa să ne naştem într-un colţ de rai, depinde doar de noi, oamenii, cum ştim să ne îngrijim de acesta ...
Mi-am amintit azi de o poezie pe care o recitam când eram mică cu tot sufletul, cu mândrie... Cu aceeaşi mândrie ascult acum versurile poeziei pe muzica interpretată de un maestru : Tudor Gheorghe. Pur şi simplu simt emoţie şi fiori ... Şi mai ascult încă o melodie care mă face să vibrez de fiecare dată : " Nu uita că eşti român ".
Mesajele acestor melodii sunt şi mesajele mele în această zi : nu uitaţi că sunteţi români, iubiţi această ţară şi fiţi mereu mândri că România e patria noastră, a tuturor !
"Femeia funcţionează perfect când o iubeşti perfect. Când nu-ţi mai place cum funcţionează, sigur i-ai facut ceva nepotrivit chiar tu, iubirea vieţii ei..."
Mihaela Rădulescu
Gândiţi-vă de două ori înainte de a jigni , de a face să sufere o femeie care vă iubeşte, stimaţi bărbaţi, pentru că, dacă mai târziu nu vă va plăcea ceva la acea femeie veţi purta o bună parte din vină...
Nu aruncaţi sentimente sincere pentru că le veţi dori înapoi şi poate ele nu vor mai exista pentru voi...
Aveţi grijă de cei ce vă iubesc şi mai bine gândiţi de două ori decât să regretaţi vorbe, fapte, oameni...
O voce superbă, pentru o săptămână superbă!
"Nu petrece timp cu persoanele nepotrivite .Viaţa este prea scurtă pentru a o petrece cu oameni care nu merită. Dacă cineva te vrea în viaţa lui, îti va face loc în ea, nu trebuie să te baţi tu pentru un loc acolo. Niciodată, dar niciodată, nu încerca să te bagi cu forţa în sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ţi mereu ca prieteni adevăraţi nu-ti sunt cei ce sunt lângă tine când eşti fericit, ci cei care îţi sunt aproape când ţi-e cel mai greu.
Nu te mustra pentru greşelile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite şi putem plânge pentru lucrurile greşite, însă, indiferent ce întorsătură ia viaţa, un lucru este sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toţi greşim, toţi ne zbatem şi chiar toţi regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ţi se întâmpla, bun sau rău, te pregateşte pentru un moment care urmează să vină.
Nu îţi pierde timpul dând explicaţii şi scuzându-te la nesfârşit pentru greşeli. Prietenii tăi nu au nevoie de asta, iar duşmanii tăi oricum nu vor crede. Doar fă ceea ce simţi că este corect.
Nu ţine supărări. Nu îţi trăi viaţa cu ură în suflet. Vei ajunge să te răneşti mai mult pe tine decât pe oamenii pe care îi urăşti. Iertarea nu înseamnă "Ceea ce mi-ai făcut este în regulă", ci iertarea înseamnă " Nu o să te las să îmi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este răspunsul… Renunţă la ranchiună, găseşte-ţi pacea şi eliberează-te. Şi, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este şi pentru tine. Atunci când este nevoie, iartă-te şi
pe tine, mergi mai departe şi încearcă să te descurci mai bine data viitoare."
Extras de pe blogul Momente în viaţă
Am găsit mai demult aceste cuvinte , aceste sfaturi preţioase date de o femeie pe care nu o cunosc personal dar pe care o admir pentru talentul de a exprima aşa frumos în cuvinte sentimente pe care le trăim toţi şi pe care le trăiesc şi eu, dar uneori nu îmi găsesc cuvintele să le pot scrie... Însă mă bucur că există Iustina Ţalea, tânăra care a creat un fenomen prin gândurile scrie pe blogul său şi pe pagina de Facebook.
Cum spuneam, am găsit acu ceva timp aceste sfaturi scrise într-o postare, alături de alte sfaturi pe care poate am să vi le fac cunoscute altă dată... Mi-au ajuns la inimă de atunci aceste cuvinte şi mi le-am copiat undeva într-un fişier...
Recent am dat peste acel fişier şi l-am deschis... începând să îl citesc parcă aveam impresia că l-am scris eu, mă regăseam în fiecare cuvânt...
Atunci când am salvat acel fişier nu i-am realizat importanţa pe deplin, dar după ce am trăit anumite experienţe ştiu că acele sfaturi trebuia să le fi luat în seamă mai demult...
Dar uneori trebuie să greşim, să ne lovim de multe experienţe ca să învăţăm lecţii preţioase şi să încercăm să nu le uităm... Ar fi bine să ne învăţăm lecţiile la timp, să nu le amânăm, ca să nu ne trezim că viaţa ne lasă corigenţi...
Uneori visăm să avem ceva ce nu e neapărat ceea ce e mai potrivit sau mai bun pentru noi, dar să nu ne dăm seama de asta decât după ce am obţinut ceea ce ne doream... E dureros să vezi că un vis pe care îl credeai ideal să nu fie chiar aşa, dar ăsta e până la urmă farmecul ascuns al vieţii, faptul că ne oferă multe surprize şi ne supune mereu la noi provocări...
Despre asta e şi melodia care m-a inspirat să scriu gândurile printre rânduri de azi...
Sometimes, "fairytale gone bad"...
Dar noi suntem optimişti şi vom avea o săptămână minunată! De acord?:)
Cât timp a trecut de când nu am mai scris gânduri printre rânduri... şi parcă a trecut într-o clipă...
Timpul, prieten şi duşman,se grăbeşte şi fără să îmi dau seama, realizez că vara e pe sfârşite...
A fost o vară plină şi s-a scurs într-un ritm alert. Nu am avut timp să mă plictisesc,să lenevesc cum făceam când eram mică şi vacanţa de vară părea că nu se mai termină uneori... Mi-e dor de verile copilăriei dar mi-a plăcut şi vara aceasta, deşi ceva îi lipseşte încă, acel "ceva" pe care nu îl poţi defini concret...
Amintiri, nostalgii, vise, speranţe, idealuri, temeri, gânduri multe zboară ca nişte fluturi şi sunt atât de multe că nu le pot prinde. De asta nici nu am mai scris, pentru că nu îmi pot aduna gândurile zglobii şi să le "aştern" printre rânduri... Vreau să reuşesc asta de acum înainte, să schimb ceva la mine, la viaţa mea, să recuperez ce am pierdut, fără regrete şi doar cu gânduri frumoase, cu idealuri şi speranţe!
Timp, fii de partea mea să îmi trăiesc tinereţea frumos!
Ca să închei frumos, propun spre audiţie o melodie care mie îmi dă fiori de fiecare dată... Mă bucur că am avut ocazia să o ascult live la un concert al Paulei şi nu pot să descriu în cuvinte fericirea pe care am simţit-o atunci...
De ce mereu lucrurile bune, momentele frumoase, care ne fac fericiţi ajung la sfârşit, se termină, se consumă ca ceara lumânărilor? De ce oamenii cei mai dragi, prieteniile pe care le credeam pe vecie, dispar ? De ce noi oamenii nu ştim să preţuim ce avem bun, să preţuim oamenii de lângă noi, să nu îi pierdem greşind faţă de ei? Prea multe întrebări care nu ştiu dacă au răspuns...
Abia îmi trece o febră care m-a chinuit toată ziua de azi... Ar trebui să fiu fericită, că îmi împlinesc în aceste zile nişte vise din copilărie. Azi am vizitat TVR, lucru la care visam când eram mică... Dar nu mă pot bucura pe deplin de aceste momente frumoase... Viata nu e mereu aşa cum ne-o dorim... câştigăm pe o parte şi pierdem pe alta... dar încă mai cred că toate se întâmplă cu un scop, pe care însă ne e greu să îl desluşim...
Nu mai continui să vorbesc prea mult... Vă las cu muzica, care pentru mine e cel mai bun medicament acum... pentru trup şi suflet...
De ceva vreme urmaresc o pagina pe Facebook al carei mesaj rezoneaza mai mereu cu principiile mele si cu starea mea de spirit... Pagina poarta numele " Momente in viata" si am gasit acu cateva minute, cand luasem o mica pauza de la invatat, niste cuvinte care mi-au dat fiori...
In aceste cuvinte erau exprimate toate trairile mele din ultimile zile, trairi care nu reuseau sa imbrace haina cuvintelor, erau doar niste ganduri ratacite in mintea mea si care nu isi gaseau calea...
Cu durere mare in suflet am citit aceste cuvinte si e mi-e greu sa cred ca mi se potrivesc in aceste clipe, ca am ajuns sa traiesc aceste " momente in viata"...
Si iata si cuvintele despre care vorbeam:
"Sunt momente cand cu toata parerea de rau trebuie sa tragi linie si sa pui punct. Momente in care oameni in care credeai te dezamagesc atat de tare incat nu ii poti ierta. Cel putin, nu imediat. Nu inainte de a vedea ca ei realizeaza greseala si ca isi doresc sa o indrepte.
Investim timp in oamenii din jurul nostru si ajungem la un moment dat sa ne dam seama ca a fost in zadar. Ajungem sa ne dam seama ca traim printre straini. Ca oamenii pe care credeam ca ii cunoastem, de fapt, sunt altfel decat cum ii stiam noi.
Urasc sa ma dau batuta, dar in cazul unor persoane cred ca cel mai bine e sa iei distanta. Pentru ca cine te vrea in viata lui va gasi el insusi o modalitate pentru ca tu sa faci parte din ea.
Cu durere in suflet ajungi uneori sa realizezi ca un strain iti este mai prieten decat un prieten, iar un prieten iti este mai strain decat un om pe care nu il cunosti..."
Cine are de inteles ceva din aceste cuvinte sper ca va intelege pana nu e prea tarziu...
"Un prieten adevarat te prinde de mana si iti atinge inima..." -Gabriel Garcia Marquez
Am crezut in aceste cuvinte si inca mai cred... Eu consider ca un prieten trebuie sa fie aproape atunci cand ai cea mai mare nevoie de el,sa te critice cand gresesti dar sa o faca in asa fel incat sa te ajute sa te corectezi si mai ales sa te accepte asa cum esti, cu defectele si calitatile pe care le ai, sa nu incerce sa te modeleze dupa bunul plac...
In viata unui om multi "prieteni" vin si pleaca... Important e sa ramana cei care tin la acel om cu adevarat, care sunt dispusi sa il ierte pentru orice greseala si care ar face imposibilul pentru a-i oferi un zambet si a-i sterge lacrimile...
Eu imi iubesc prietenii si imi recunosc mereu greselile fata de ei... Asa fac si acum, chiar daca e de prisos...
Dar " am sa trec si peste asta" , caci " e si maine o zi" si " de maine" vreau sa am mai multa grija de mine si de inima mea ca e prea" derutata" de la atatea palpitatii...
Astazi este 15 ianuarie 2012. O zi ca oricare alta ar spune multi. Insa nu e deloc o zi de trecut cu vederea, e o zi memorabila pentru istoria si cultura romaneasca, pentru ca pe 15 ianuarie 1850 se nastea un geniu,poetul cel mai de seama al romanilor, "omul deplin al culturii romanesti", Mihai Eminescu.
Am indragit si voi indragi mereu literatura, poezia si mai ales poezia eminesciana, care a fost pentru mine printre primele scrieri pe care le-am citit dupa ce am invatat sa "dezleg mistere"din carti. De cand eram mica si inca nu stiam sa citesc am gasit in biblioteca o carte groasa si peste care se vedea ca au trecut ani multi pentru ca avea filele ingalbenite... Si tin minte ca o luam mereu in mainile mele mici si eram fascinata, eram foarte curioasa ce contine aceasta carte.Mama mi-a spus atunci pentru prima data de Eminescu si copilul din mine a dorit apoi sa invete sa citeasca pentru a afla ce ascunde aceasta carte in spatele copertilor pe care era un chip frumos,chipul poetului la 23 de ani... Asa, la numai 5 anisori, am dezlegat tainele cititului dintr-o Biblie pentru copii, cititul devenind apoi una din pasiunile mele pentru toata viata...
Imediat cum am invatat sa citesc, am luat in maini acea carte misterioasa si am inceput sa citesc tot ce gaseam in ea.La inceput insa, nu prea intelegeam mare lucru din ce citeam pentru ca mintea mea de copil nu putea percepe multe intelesuri ale cuvintelor pe atunci. Dar mergand apoi la scoala, am inceput cu poezii pentru varsta mea si am ajuns apoi sa inteleg si poemele de o valoare inestimabila pe care ni le-a lasat mostenire marele poet. Toti profesorii mei de limba romana aveau un cult pentru Eminescu si am ajuns si eu sa ii citesc poeziile cu mare placere si sa memorez multe dintre ele... Pentru mine, poezia a fost mereu un refugiu, modul de a evada din realitatea care de cele mai multe ori nu este cea placuta... Iar poezia lui Eminescu, in special, e un prilej de a visa si de a trai sentimente unice.
Multi spun ca nu inteleg aceste poezii, ca Eminescu a fost nebun... Adevarul este ca e mai usor sa critici si sa denigrezi decat sa incerci sa intelegi valoarea si sa o apreciezi ca atare.
Pentru acestia, poetul a scris niste versuri foarte potrivite in poezia "Criticilor mei":
"Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,
Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ţi viaţă,
Unde ai judecătorii,
Ne'nduraţii ochi de gheaţă?
Ah! atuncea ţi se pare
Că pe cap îţi cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deşerte,
Care roade n-aţi adus -
E uşor a scrie versuri
Când nimic nu aï de spus."
Azi, cand ar trebui sa il comemoreze pe Eminescu, poporul roman este dezbinat si traieste vremuri grele... Istoria nu se mai scrie in versuri, istoria se scrie azi in strada,unde multimile furioase isi striga nemultumirile si durerile. Acestor vremuri li se potrivesc ca o manusa niste versuri scrise de Eminescu,care au dainuit prin istorie si din pacate au fost mai mereu de actualitate pentru poporul roman:
"[...]Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece, Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece? Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă, Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela, Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa? Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară, Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară, Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei, Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi - nişte mişei! Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire; Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici; Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei, Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!"
("Scrisoarea III")
Ar trebui sa reflectam bine la aceste versuri si sa ne analizam pe noi si apoi sa incercam fiecare sa punem umarul la salvarea acestei tari "de glorie si dor", cum frumos spunea cine altul decat Mihai Eminescu.
Sa ne intoarcem la valori, la cultura, sa avem grija de educatia copiilor nostri, sa fim uniti- cam astea ar fi indatoririle noastre fata de tara noastra si fata de stramosii care si-au dat si viata pentru hotarele si libertatea acestei tari.
Voi incheia aceste ganduri printre randuri ca de obicei, cu o melodie... Este o melodie care imi rascoleste mereu sufletul, dar merita ascultata macar in aceasta zi...
Cuvintele mele sunt de prisos asa ca va invit sa cititi si sa luati aminte la gandurile printre randuri scrise de celebrul scriitor Gabriel Garcia Marquez.
Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucată de viată...
Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiată de cârpă si mi-ar oferi o bucată de viată, fără îndoială că n-as spune tot ceea ce gândesc, dar m-as gândi la tot ceea ce spun.
As aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat.
As dormi putin, n-as mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumină.
As merge când ceilalti se opresc, m-as trezi când altii adorm.
As asculta când altii vorbesc, si as savura o înghetată bună de ciocolată.
As "trăi ca îndrăgostit de dragoste"
Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucătică de viată, m-as îmbrăca simplu, as cădea în genunchi în fata soarelui, lăsându-mi goale corpul si sufletul.
Dumnezeule, dacă as avea o inimă, mi-as scrie ura pe ghiată si as astepta primele raze de soare.
Cu un vis al lui Van Gogh as picta pe stele un poem de Benedetti si i-as oferi lunii un cântec de Serrat.
As stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simti durerea spinilor si sărutul rosu al petalelor.
Dumnezeule, dacă as avea o bucată de viată... n-as lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc.
As convinge fiecare bărbat, fiecare femeie că ei sunt preferatii mei si as trăi ca îndrăgostit de dragoste.
As demonstra oamenilor cât se înseală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să stie că încep să îmbătrânească atunci când încetează să se îndrăgostească!
I-as da aripi unui copil, dar l-as lăsa să învete singur să zboare.
"Când mă vor pune în cutie..."
I-as învăta pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrânetea, ci cu uitarea.
Am învătat atât de mult de la voi, oamenilor! Am învătat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să stie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învătat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
Am învătat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevărat că multe am putut învăta de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai,eu voi fi murit deja.
