luni, 24 decembrie 2012
Crăciun fericit!
Ajun de Crăciun... brad împodobit, masa plină de bucate, zăpadă cât cuprinde... Ar fi aproape perfect acest Crăciun dacă ar fi toţi cei dragi acasă... Dar nu vreau să mă întristez astă seară şi mulţumesc pentru ce am... Sunt acasă unde e cald şi bine şi mi-aş dori ca fiecare om din lume să aibă măcar atât de Crăciun : un loc unde e cald şi bine şi unde sunt oameni dragi.
Crăciunul să vă fie liniştit, binecuvântat, minunat! Să vă bucuraţi, să zâmbiţi, să fiţi buni, să dăruiţi ! Să fie Moşu' darnic pentru voi şi să fiţi moşi pentru cei dragi, căci asta e bucuria cea mai mare de Crăciun: să dăruieşti !
Din an în an, sosesc mereu, la geam cu Moş Ajun...
Crăciun fericit !
joi, 20 decembrie 2012
Acasă de Crăciun...
Sărbătorile vin! Azi am simţit cel mai bine asta încercând să îi iau locul Moşului.
Iaşiul împodobit de sărbătoare e aşa frumos iar zăpada întregeşte peisajul ce pare desprins din poveşti...
Dar cu toate ca e foarte frumos în Iaşi în această perioadă, eu vreau să merg acasă de Crăciun. Bagajul e gata şi mâine plec spre casă cu speranţa că zăpada ce îmi place aşa mult nu mă va împiedica să dorm mâine seara în patul meu cald.
Crăciunul sper să îl pot petrece mereu acasă cu cei mai dragi oameni şi cel mai drag " acasă " va fi locul unde mi-am petrecut copilăria şi unde am rădăcinile.
Sărbătorile vin!

luni, 10 decembrie 2012
Decembrie...
E iar decembrie... Şi mă întreb ca în fiecare an când a trecut timpul, că mai ieri parcă eram tot în decembrie... Decembrie, luna cea mai frumoasă din an, luna în care trebuie să ne bucurăm, să dăruim şi să savurăm fiecare moment ca şi cum ar fi sărbătoare în fiecare zi a lunii. Ar fi frumos să putem face asta cu toţii...
Mi-e dragă această lună din multe motive... Şi sper ca şi anul acesta să am motive să mă bucur de decembrie... La fel vă urez şi vouă...
P.S. : Pe 8 decembrie a fost ziua unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei şi vreau să îi urez şi aici tot ce e mai bun pe lume : La mulţi ani, Ionuţ şi sper să rămânem prieteni mereu !
Şi acum, să cânte muzica!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)